Alecu Racoviceanu - Basescu s-ar putea afla la primul si ultimul mandat

- InfoNews »
Alecu Racoviceanu - Basescu s-ar putea afla la primul si ultimul mandat
Acum sunt aproape convins ca presedintele este la primul si ultimul sau mandat la Cotroceni. Cariera sa politica este intr-un moment serios, ca un atac de cord facut de un om in varsta de 70 de ani. Starea inimii il obliga sa-si schimbe total modul de viata. Asa va trebui sa faca si Traian Basescu.

Adevaratul rau care i s-a facut lui TraianBasescu este instituirea acestei comisii de ancheta care analizeaza motivele eventualei suspendari a presedintelui. Este atat de grav, incat acesta ar putea fi adevaratul motiv pentru care Mircea Geoana nu si-a dorit nasterea acestei comisii. Traian Basescu este un personaj care traieste din propria imagine, or o suspendare rapida in Parlament si grabirea unui referendum erau lucrurile de care chiar avea nevoie. Nimeni n-ar mai fi avut timp sa analizeze ca de fapt l-a salvat absenteismul, adica tocmai scarba fata de clasa politica din care, fie ca vrea, fie ca nu, face parte si presedintele. Instituirea Comisiei de ancheta inseamna cel putin 21 de zile in care se va dezbate serios despre biletele, rezolutii, legaturi cu grupuri de interese si intrari intempestive peste institutiile statului. Chiar daca finalul nu va insemna demiterea lui Traian Basescu – si probabil ca asa va fi – aceste trei saptamani de dezbateri doar pe tema coruptiei din jurul Palatului Cotroceni vor inocula publicului larg ideea ca in spatele imaginii presedintelui se ascund multe gauri negre. Nici macar nu e nevoie sa fie adusa vreo proba noua fata de cele existente.

P.S.: Traian Basescu ar putea fi silit sa se distanteze de doi aliati. Ancheta parlamentara pe tema rezolutiei scrise pe memoriul lui Dumitru Bucsaru, om cu puternice legaturi cu Elena Udrea, o va indeparta, cel putin de ochii lumii, de anturajul prezidential pe frumoasa blonda. Disputele care se vor isca in jurul ALRO il vor scoate si pe Theodor Stolojan din prim-planul scenei portocalii pe care baleteaza presedintele. Deja doua semnale publice au fost trase: primul este interdictia data de conducerea PD ca membrii sai sa mai faca declaratii publice fara acordul „traianviratului“ Boc, Blaga si Videanu, iar al doilea, daca sunteti atenti la declaratiile PLD, veti observa ca deja acestea nu mai sunt facute de Stolojan, ci de Gheorghe Flutur.